Piața din Cluj-Napoca este similară cu cea din capitală în ceea ce privește bugetele investite în programele de training și team building, iar perioadele de implementare ale acestora au durate asemănătoare. Potrivit reprezentanților HPDI, piața clujeană este mai puțin diversificată decât cea bucureșteană, 80% dintre cereri venind din partea companiilor de IT și servicii externalizate din zona de Shared Services, fiind dominată de jucători de tip antreprenorial, în detrimentul multinaționalelor.
Biroul HPDI din Cluj-Napoca a fost deschis în 2016, iar de-a lungul timpului aici au fost implementate 58 de programe de training și team building, în valoare de 250.000 euro. La acestea au participat 3.000 de oameni, angajați ai unor companii importante, active pe piața din Cluj-Napoca, printre care se numără: Arobs Transilvania Software, Betfair, Emerson, Wolters Kluwer, Forest&Biomass, Garmin, Sykes, Tenaris, Ulma Packaging etc. După București, piața de consultanță în resurse umane din Cluj-Napoca este a doua ca mărime, urmată de Timișoara.
“Piața serviciilor de consultanță în resurse umane este puternică în orașele mari din zona de vest a țării, Cluj fiind principalul pol. Ceea ce am observat în cei trei ani de când suntem activi aici, este numărul mare de antreprenori, care sunt dornici să investească în creșterea companiilor prin programe de coeziune a echipelor și de dezvoltare a angajaților. Datorită acestei caracteristici antreprenoriale, piața din Cluj este mai deschisă către inovație față de cea din București, unde predomină multinaționalele, iar mulți manageri preferă să adopte rețete verificate. Clienții din Cluj sunt mai orientați către noutate, și ne provoacă mereu să creăm concepte noi de training și team building, adaptate nevoilor lor. Companiile din Cluj apreciază ideile noi, dar practice și le place să fie surprinși cu programe cât mai interesante. Cred că aceasta este o trăsătură pe care ar fi bine să o regăsim mai mult și în București și sper că se va întâmpla așa în perioada următoare, pentru că semne sunt deja”, explică Petru Păcuraru, fondator al HPDI.
Conform HPDI, piața din Cluj-Napoca este una puternic relațională, înclinată către construirea de parteneriate solide, cu furnizori pe care companiile să-i cunoască bine și în care să aibă încredere, deoarece preferă să îi schimbe cât mai rar.
“Înclinația spre inovație a companiilor din Cluj ne-a dat posibilitatea de a implementa un concept de training pe care l-am denumit Academia 1st Time Manager și care reprezintă un program de training cu o durată de patru luni, dedicat celor care urmează să devină manageri sau care sunt de puțin timp în această funcție. Clujul a fost rampa de lansare a acestui program HPDI, ajuns la cea de-a șasea ediție, și care a avut rezultate foarte bune și pe partea de inducție și retenție a angajaților”, a adăugat Corina Goran, Business Development Manager al HPDI, pentru Transilvania.
Biroul din Cluj-Napoca a fost cea de a doua filială a HPDI, după cea din Timișoara, inaugurată în 2013. Pe viitor, reprezentanții companiei iau în calcul și deschiderea unui birou în Iași. “În luarea deciziei de extindere, ne ghidăm după numărul de solicitări primite din anumite regiuni ale țării, potențialul zonei respective din punct de vedere al pieței muncii, precum și de posibilitatea de a ne conecta cu alte orașe mari din vecinătate. București, Cluj-Napoca, Timișoara și, în viitor, Iași sunt zonele pe care ne concentrăm și care au cea mai mare efervescență pe piața muncii”, a încheiat fondatorul HPDI. (sursa: HDPI)